Concurs de Excelenta // 05 - 07 iunie 2026

Înscrierile la Concursul de Excelență s-au încheiat

Retro Cars România, în colaborare cu Retromobil Club România, vă invită să luați parte la Concursul de Excelență, organizat în cadrul evenimentului: „De la cal, la cai putere” – Ediția a IV-a, Hipodromul Ploiești, 05 – 07 iunie 2026

Ajuns la cea de-a patra editie, evenimentul reprezinta o celebrare autentica a evolutiei automobilului — de la eleganta epocii clasice pana la performanta si rafinamentul mecanicii istorice.

Intr-un cadru spectaculos, pasiunea pentru patrimoniul auto prinde viata, reunind colectionari, restauratori si entuziasti .

O invitatie la pasiune si excelenta!

Competitia aduce in prim-plan unele dintre cele mai valoroase automobile istorice, evaluate riguros din punct de vedere al: autenticitatii tehnice, acuratetei restaurarii, designului si elegantei, valorii istorice. Fiecare detaliu — de la linia caroseriei pana la finisajele interioare si solutiile ingineresti — va fi analizat cu atentie de un juriu international de elita.

Evenimentul se desfășoară sub egida FIVA (Fédération Internationale des Véhicules Anciens).

logo fiva

🔔 Va rugam sa tineti cont de faptul ca autoturismele expuse vor ramane in zona expozitionala de vineri pana duminica.

📌 Nu este posibila expunerea masinii doar sambata sau doar duminica.

Juriu international

format din profesionisti recunoscuti la nivel global in domeniul auto

Gautam Sen

Presedintele Juriului
Este fondatorul prestigiosului 21 Gun Salute Concours d’Elegance, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate automobilelor clasice din Asia, si a avut de-a lungul timpului un rol activ in comunitatea internationala a vehiculelor istorice, inclusiv in cadrul Fédération Internationale des Véhicules Anciens (FIVA)

Lamiaa Zinoune

Este asociata cu Fédération Royale Marocaine des Véhicules d’Époque, organizatia nationala care reprezinta patrimoniul vehiculelor istorice din Maroc si care face parte din reteaua Fédération Internationale des Véhicules Anciens (FIVA), organismul mondial dedicat protejarii si promovarii vehiculelor istorice

Makarand Baokar

De-a lungul carierei, Makarand Baokar a realizat proiecte fotografice pentru unele dintre cele mai importante marci din industria automobilistica, lifestyle și luxury, printre care Škoda, Volkswagen, Hyundai, Citroën, Nissan, Ford, Chevrolet, Tata Motors, Mahindra, Honda Motorcycles India, Maruti Suzuki, Bajaj, Cartier si TVS Motor Company, Cartier , Chantilly, Ennstal classic

Inscrierile la Concursul de Excelenta se fac exclusiv pe adresa de email: contact@retrocarsromania.com

Emailul trebuie sa contina:
– Marca si model auto;
– An fabricatie;
– Numar inmatriculare;
– Capacitate cilindrica, KW/CP;
– Categoria pentru care opteaza;
– Pachetul ales (Basic / Silver / Gold / VIP);
– O scurta prezentare a autoturismului.
– 1 set de 7 poze actuale ale vehiculului (fata, spate, lateral stanga, lateral dreapta, interior motor, serie sasiu, plansa bord) in format JPG,

*Nota – Fotografiile se vor face perpendicular pe vehicul, nu din diagonala.

Incarcarea de fotografii blurate / la o rezolutie slaba / ce nu permite vizualizarea elementelor esentiale ale vehiculului / realizate in conditii de iluminare scazuta (ex. in spatii inchise, sub arbori) realizate in spatii aglomerate (cu alte vehicule in cadru) va conduce la respingerea inscrierii. Vehiculul trebuie sa fie cuprins in totalitate in fotografiile laterale, fotografia de motor trebuie sa cuprinda tot compartimentul motor, fotografia de interior bord trebuie sa cuprinda (unde este posibil) plansa de bord, scaunele, fetele de usi.

Selecția participanților

Pentru a menține standardele ridicate ale Concursului de Excelență și caracterul său exclusivist, numărul de automobile participante este limitat.

Fiecare categorie va include un maximum de 6 autoturisme.

În situația în care numărul înscrierilor depășește această limită, selecția finală va fi realizată de către juriu, pe baza unei evaluări atente a dosarelor de înscriere.

Vor fi alese acele automobile care reflectă cel mai fidel spiritul competiției — prin autenticitate, stare de conservare sau restaurare, relevanță istorică și calitatea prezentării.

Această etapă de selecție garantează un nivel competițional de excepție și o experiență memorabilă pentru participanți și public deopotrivă.

Categorii

Pre-War Classics (Antebellum) – până în 1946

Post-War Classics (Postbellum) – 1947–1980

Modern Classics (Youngtimer) – 1981–1996

Clasa Autohtona (Sunt eligibile modele aparținând unor mărci precum Dacia, ARO, IMS, Oltcit, precum și alte vehicule construite în România, inclusiv modele rare)
indiferent de anul de fabricatie

Conditii

Atestat Retromobil

Stare tehnica si estetica optima

Peste 80% originalitate

Criterii si ghid de jurizare

Regulament

NU RATA INSCRIEREA LA EVENIMENT

Pana la data de 20.05.2026

Platile se vor face in contul bancar

ASOCIATIA DE LA CAL LA CAI PUTERE

RO61 RNCB 0511 1787 1115 0001

RNCBROBU

Detalii plata: Numele si pachetul ales

Concursul de Excelenta
Acest site web foloseste cookie-uri pentru a va imbunatati experienta. Prin utilizarea acestui site web sunteti de acord cu politica noastra de protectie a datelor.